Luca Rubinacci, un italian cu un stil desăvârşit, îşi consiliază clienţii în alegerea costumului perfect asemeni unui psiholog. Cu două generaţii în urma sa, bunicul lui crea ceea ce astăzi poartă numele de sacou napolitan, pentru care numele Rubinacci a devenit un brand puternic în vestimentaţia masculină de pretutindeni. Cu toate acestea, Luca Rubinacci (32 de ani) ne-a spus, într-o lungă şi consistentă discuţie purtată pe Skype, că stilul Rubinacci este, de fapt, stilul fiecărui bărbat care-i calcă pragul. Acest lucru nu e uşor, ba chiar e riscant, însă numai aşa ei pot reinventa croitoria modernă, a adăugat Luca. Ne-a vorbit şi despre bunul său prieten, The Sartorialist, fără de care nu ar fi ajuns la popularitatea pe care o are în prezent, ne-a spus cum au fost primele sale experienţe la Pitti Uomo – când nu semăna deloc cu locul de afirmare a stilului de astăzi. Citiţi mai jos un interviu bogat în detalii despre modă, branding şi stil de viaţă.


The Brandaholic: Ai crescut printre croitori încă de mic. Cum te-a ajutat acest lucru să-ţi găseşti propriul stil în haine, accesorii, maniere, mod de a trăi?

Luca Rubinacci: Fac parte din a treia generaţie de croitori în familia Rubinacci. Totul a început de la bunicul meu, care a făcut cunoscut numele de Rubinacci în toată Italia. Eu încerc să-i fac pe oameni să înţeleagă noţiunea de croitorie şi conceptul de croitorie în stil napolitan. Când zici că am crescut printre croitori, mi-aduc aminte când aveam vreo 12 ani şi mă duceam la tatăl meu să-mi aranjeze jeanşii pentru şcoală. Era o plăcere pentru mine, o joacă, eram foarte mic. Îmi vopseam hainele de şcoală fără să ştiu că, într-o zi, voi ajunge să lucrez împreună cu tatăl meu şi vom avea o aşa de mare influenţă în lumea modei.

Cred că ceea ce m-a ajutat să-mi creez propriul stil a fost experienţa mea din trecut, acel gen clasic, acele culori şi stil de viaţă tipic unui marinar care îşi petrecea toată viaţa pe mare. Eram un marinar profesionist în tinereţe, iar acest lucru m-a ajutat mereu să ţintesc mai sus, mai departe. N-am fost crescut la oraş, ci într-un loc cu deschidere la mare, iar asta m-a ajutat să descopăr culori cât mai variate, să văd multitudinea de nuanţe care mă înconjoară.

Simţi că, în prezent, numele Rubinacci pune o presiune pe umerii tăi?

Presiunea e un lucru bun, pentru că te face să mergi mai departe. Ştii, nu am studii universitare, dar am fost marinar, iar acest lucru m-a determinat să fiu mereu în competiţie cu ceilalţi. Acest tip de presiune e un lucru bun pentru mine. Nu sunt genul care să stea degeaba toată ziua.

Cum ţi-ai defini stilul?

Mi-e foarte greu să fac asta, fiindcă eu spun despre mine că sunt stilist „la comandă“, acea persoană care ajută orice bărbat să-şi găsească propriul stil. Acest lucru se traduce prin faptul că stilul meu înseamnă să pot sugera cele mai bune alegeri pentru fiecare client care vine la Rubinacci. Astfel, stilul meu se schimbă mereu, se dezvoltă sub diferite aspecte. Cum altfel aş putea recomanda un lucru dacă nu l-am încercat niciodată? Aş fi precum cineva care vinde îngheţată, dar căruia nu-i place îngheţata. De fiecare dată când un jurnalist mă întreabă care e stilul meu, le răspund că e în continuă schimbare. Vremurile sunt diferite – în anii ‘80, erau 1000 de croitori numai în Milano, clienţii puteau merge la altul dacă voiau să încerce un stil diferit.

În ziua de azi nu mai sunt chiar atât de mulţi croitori, iar felul în care aceştia gândesc s-a schimbat. Eu consider că un client merge la croitor pentru a-şi găsi propriul stil, şi nu pentru a copia stilul promovat de croitor. Acest lucru e destul de dificil pentru companiile de croitorie, pentru că, de obicei, brandul este format din croitorul însuşi, care nu şi-a schimbat stilul de 16 ani. Asta e diferenţa dintre Rubinacci şi alţi croitori. Rubinacci este un stilist la comandă. Bunicul meu se considera om de arte, iar London House era, în 1932, actualul magazin Rubinacci. El a vrut să deschidă un magazin care să reunească cei mai buni croitori şi nu l-a numit Rubinacci, pentru că el se credea om de arte. Abia în anii ‘80, tatăl meu a transformat numele iniţial în ceea ce azi numim Rubinacci şi a devenit un brand propriu.

Cum se îmbracă, gândeşte şi se poartă cineva care se îmbracă de la Rubinacci?

Ei se îmbracă în conformitate cu personalitatea lor. Acesta este avantajul magazinului Rubinacci. Dacă eşti expert în materie de îmbrăcăminte, deja ştii ce vrei. Va fi o plăcere pentru noi să creăm acele haine pentru tine. Dacă nu te cunoşti prea bine, vii aici ca şi cum ai merge la psiholog. Datoria noastră e să-ţi înţelegem stilul de viaţă şi să-ţi oferim tot ce-i mai bun.

Astăzi nu mai este importantă jacheta în sine, ci stilul de viaţă pe care ţi-l conferă acea haină. Atunci când îţi cumperi o jachetă, poţi merge să-ţi mai iei încă un milion. Însă atunci când mergi la croitor, la Rubinacci, găseşti formula perfectă a fericirii. Nu există un stil Rubinacci, deoarece clienţii sunt cei care vin cu diferite idei stilistice, cu diferite croiuri, mai îngust la şolduri, tăieturi mai delicate sau Zenga, jacheta lungă. Rubinacci este o croitorie care realizează costumul pe care-l doreşte clientul. Atunci când facem asta, nu ne mai gândim la ceilalţi, ci doar la cel care o să poarte acea haină. Asta e un lucru foarte dificil de făcut şi, de aceea, suntem mereu pe buzele tuturor. Noi reinventăm croitoria modernă, este un nou mod de a vedea croitoria. Încercăm să atragem cât mai multe pieţe.

De ce suntem în continuă schimbare? Fiindcă înainte nu aveam decât clienţi italieni. Acum vin la noi clienţi din toată lumea, de aceea trebuie să gândim mereu diferit. Nu poţi îmbrăca un englez ca pe un rus sau un napolitan ca pe un african. Însă ei toţi – şi englezii, şi ruşii, şi napolitanii, şi africanii – se îmbracă de la Rubinacci.

Toate aceste lucruri nu presupun şi riscuri?

Fiecare zi este un risc, fiecare moment. Eu mă expun foarte mult la nivel de imagine – nu există un model Rubinacci, există Luca în spatele Rubinacci. Oamenii vin la noi fiindcă vor să-şi urmeze un vis, un ideal, iar pentru acest lucru ei trebuie să fie siguri că persoana care se va ocupa de ei este în stare să-i îmbrace bine. Dacă mi-aş pune creaţiile pe un model, lumea va crede că acele haine arată bine datorită modelului. Dacă piesa vestimentară este purtată de mine, ei lucrează direct cu mine, iar acest lucru este mai important, este ca un serviciu, un lux.

"Bunicul meu obişnuia să-mi spună că gentleman este acela pe care nu-l observi în mulţime. Mie îmi place să practic snowboarding-ul, iar atunci când sunt în vârful muntelui nici nu mă recunoşti. Trebuie să te bucuri de ceea ce faci."

Care este cea mai bună definiţie pentru eleganţă, din punctul tău de vedere?

Eleganţa înseamnă un bărbat bine îmbrăcat într-un anumit context. Să-ţi explic mai bine: e un fel de a vedea lucrurile. Oamenii cred că un gentleman este acela care poartă cravată şi sacou. Nu e numai atât. Dacă merg pe plajă îmbrăcat cu sacou şi cravată, nu voi fi un gentleman, ci un clovn. Bunicul meu obişnuia să-mi spună că gentleman este acela pe care nu-l observi în mulţime. Mie îmi place să practic snowboarding-ul, iar atunci când sunt în vârful muntelui nici nu mă recunoşti. Trebuie să te bucuri de ceea ce faci.

Cum arată un costum ideal făcut la comandă?

Costumul este reflexia unui bărbat, iar croiala sa depinde de locul unde va merge acel bărbat – dacă vrei să fii bancher, va trebui să te prezinţi la interviu îmbrăcat într-un costum pe măsură. Costumul îţi reflectă stilul, originea. Dacă eşti artist şi mergi la o galerie de artă, nu prea se potriveşte un costum, ci mai degrabă o jachetă şi nişte pantaloni casual. Cum aş defini un costum făcut la comandă? Nu e nimic de defnit. Omul îl defineşte.

Cum caracterizezi stilul napolitan?

Este vorba despre lejeritate. Construcţii lejere, mai puţine întărituri, mai puţine pense în zona umerilor, pentru a face sacoul mai confortabil şi pentru a crea un stil mai relaxat. De ce aşa? Pentru că, în 1930, când bunicul meu a început afacerea şi a inventat sacoul napolitan, toţi clienţii proveneau din „La Dolce Vita“, adică din lumea bună, din societatea înaltă, care de regulă nu trebuie să muncească, dar care cereau costume mai serioase.

Aşa a devenit sacoul napolitan la modă, fiind purtat de toţi domnii din clasa „Dolce Vita“. Dacă ar fi să compari modelul napolitan cu croitoria engleză, vei vedea că am dreptate. Croitoria din Anglia anilor ’30, şi nu numai croitoria, era foarte formală. Acolo se dezvoltau finanţele, erau mulţi bancheri, era Regina. Este o ţară mai formală. Pe când în sudul Italiei, atmosfera era mult mai relaxată, iar croitorii au inventat noi modele. Atunci a luat naştere sacoul napolitan.

Care este cel mai preţios sfat pe care l-ai primit cu privire la croitorie?

E amuzant, pentru că nu există niciun sfat! Tatăl meu obişnuieşte să-mi spună că, în croitorie, poţi face tot ce vrei, dar numai să fie de cea mai bună calitate. Acesta nu este numai cel mai preţios sfat, ci şi singurul pe care l-am primit de la tatăl meu. În croitorie, totul e posibil, dar trebuie să faci lucrurile la cea mai înaltă calitate, cu cei mai buni croitori. Astfel, chiar şi cele mai urâte lucruri vor arăta bine. Croitoria este un punct de vedere. Poate că pentru tine o anumită piesă vestimentară nu este grozavă, dar pentru altcineva este cea mai bună, este cea pe care şi-a dorit-o toată viaţa! În general, bărbaţii nu au prea multe hobby-uri, dar croitoria este unul dintre ele, la fel cum sunt maşinile, ceasurile. Pentru mine, Ferrari poate fi cea mai bună maşină, în timp ce pentru tine e Masserati sau Lamborghini, dar ele toate sunt maşini foarte bune.

Eşti prezent destul de frecvent la Pitti Uomo, un loc de întâlnire pentru cel mai bine îmbrăcaţi bărbaţi din toate colţurile lumii. Cum priveşti aceste evenimente?

Pitti a fost mereu locul cel mai influent pentru evenimente legate de moda masculină. În prezent, datorită bloggerilor şi jurnaliştilor, oamenii care merg frecvent la Pitti sunt consideraţi trendsetteri, precum Lino Lenuzi, Denis şi alţii.

Prima dată când m-a dus tatăl meu la Pitti Uomo aveam 12 ani (acum am 32 de ani, deci asta se întâmpla în urmă cu 20 de ani). Însă mă lua cu el nu ca să mă înveţe ceva, ci ca să împachetez şi să despachetez haine. Nu mă lua ca să îmi arate ce înseamnă stilul, fiindcă, în urmă cu 20 de ani, acolo nu existau decât vânzători şi cumpărători, nu veneau jurnalişti. Tatăl meu aveau unul dintre cele mai mari standuri şi mă punea să adun toate lucrurile, să despachetez hainele. În ziua de azi, locul acela arată complet diferit. Astăzi, Pitti e un loc unde poţi fi văzut, unde îţi poţi lansa colecţii noi. Acum nu mai întâlnim atât de mulţi comercianţi şi cumpărători, ci mai degrabă jurnalişti de la revistele de modă şi cunoscători în materie de stil. Astăzi e mai mult vorba de reclamă dar, datorită acestor întâlniri, socializăm unii cu alţii.

Spune-ne câteva reguli de combinare a culorilor.

Atunci când combini culorile, trebuie să cunoşti mai întâi familiile de culori. Pe când predam la universitate despre haine, le ziceam mereu studenţilor să intre pe Google şi să caute culorile şi le vor apărea toate familiile de culori. Dacă vei privi acel tabel, îţi va rămâne în minte că galbenul merge cu verdele lime şi cu cât mergi spre nuanţe mai închise, vei ajunge la verde. Deci galbenul se potriveşte cu verdele. Trebuie să cunoşti rogvaivul înainte să combini culorile, fiindcă acolo totul vine natural. La fel şi stilul, totul este foarte simplu. Trebuie să te întrebi mereu de ce o nuanţă de potriveşte cu alta, de ce o piesă vestimentară merge cu alta. Blogul meu, The Rubinacci Club, este vizitat zilnic de peste 3.500 de oameni, cărora le spun mereu să nu-mi copieze stilul, ci să se inspire din el, să preia doar un accesoriu sau pantofii. Eşti cel mai bine îmbrăcat atunci când eşti tu însuţi.

"În croitorie, totul e posibil, dar trebuie să faci lucrurile la cea mai înaltă calitate, cu cei mai buni croitori. Astfel, chiar şi cele mai urâte lucruri vor arăta bine."

Eşti adesea fotografiat de Scott Schumann (The Sartorialist – n.r.). Cum te-au ajutat ipostazele surprinse de el în carieră?

O proporţie de 90% din popularitatea mea i-o datorez lui Scott. Dacă nu aş fi fost fotografiat de el, care îmi este şi unul dintre cei mai buni prieteni, cred că n-am fi făcut acest interviu astăzi. Pentru ca noua generaţie să înţeleagă industria modei, bloggerii şi fotografii sunt bineveniţi.

O proporţie de 90% din popularitatea mea i-o datorez lui Scott. Dacă nu aş fi fost fotografiat de el, care îmi este şi unul dintre cei mai buni prieteni, cred că n-am fi făcut acest interviu astăzi. Pentru ca noua generaţie să înţeleagă industria modei, bloggerii şi fotografii sunt bineveniţi.