Joi seară, la final de februarie şi de iarnă totodată, într-un local bucureştean decorat în eleganţa stilului simplu, The Brandaholic a luat parte la vernisajul unei expoziţii cu fast, despre „Păcate şi Virtuţi“. Este vorba despre schiţele Eglantinei Becheru, care s-au bucurat pe 27 februarie de atenţia unui public ales – printre alţii Rodrigo Guzman (Consulul Republicii Chile), Radu Florescu (CEO Saatchi&Saatchi), Prinţul Paul, Alexandra Bădoi (Antena 1), Iulia Zgripcea (Antena 3) şi Ozana Barabancea.

 

Localul despre care vă vorbim este Iconic Food Wine & Design, care are încăperi „scăldate“ în alb, scaune în designuri şi culori îndrăzneţe şi oglinzi impunătoare, roiale, am zice, care pornesc de la nivelul podelei şi se opresc aproape de tavan. Toate acestea au pus în valoare lucrările Eglantinei Becheru din expoziţia „Sins & Virtues“, în care viaţa este metaforizată între cele două mari extreme: virtutea şi păcatul. Picturile au fost expuse în felurite moduri: ba suspendate cu sfoară de un suport din lemn, ba puse pe masă, alături de alte obiecte decorative, ca şi cum ar face parte din aranjamentul localului, ba în manieră clasică, prinse de cui, pe perete.

Pe fundalul numeroaselor conversaţii care se năşteau printre tablourile Eglantinei, la un pahar de vin, se auzea un jazz subtil, care completa perfect atmosfera boemă. Seara a fost desăvârşită de două momente de dans susţinute de Corina Petrescu, care este arbitru în Federaţia Română de Dans Sportiv. Vernisajul nu va fi uitat uşor, deoarece a avut parte de două fotografe – Andreea Baron şi Georgiana Dinu – care au surprins momentele esenţiale ale serii: primirea invitaţilor, micul discurs rostit de Eglantina, dansurile, zâmbetele, admiraţia oamenilor faţă de picturi, discuţiile dintre cei prezenţi, atmosfera şi decorul.

Dacă ar fi să punctăm câteva lucruri despre Eglantina Becheru, am spune că este o artistă în devenire, care-şi cultivă creativitatea atât învăţând de la cei care-i pot servi drept exemple, cât şi practicând-o, rezultând expoziţii precum cea de joi seară (lucrările pot fi văzute la Iconic Food Wine & Design vreme de încă două săptămâni). Ea este redactorul-şef al platformei online de lux Elegantine, pentru care realizează, alături de alte materiale, interviuri cu personalităţi din sfera culturală şi artistică. La acestea se adaugă şcoala – Eglantina urmează cursurile Centrului de Excelenţă în Studiul Imaginii (CESI), un program post-universitar care a rezultat din parteneriatul Universităţii din Bucureşti cu cea de Arhitectură şi Urbanism. Este absolventă de Comunicare și Relații Publice, la SNSPA.